Managementul Mobilităților Erasmus+
Bine ați venit pe portalul de management al mobilităților studențești de lungă durată Erasmus+ la Universitatea Transilvania din Brașov!
ÎNAINTE de completarea cererii de înscriere, vă rugăm să citiți cu atenție informațiile din ACEST document!
Autentificare pe Portal
Autentificarea pe portal se realizează prin apăsarea butonului „Log in with @Unitbv”, folosind contul instituțional:
- Licență, master: nume.prenume@student.unitbv.ro
- Doctorat: nume.prenume@unitbv.ro
După apăsarea butonului, veți fi redirecționat către pagina de autentificare, unde vă conectați cu datele contului instituțional.
Vă informăm că, în contextul fondurilor contractate în cadrul noului proiect instituțional Erasmus+ KA131-2026, grantul de mobilitate va acoperi:
- Pentru mobilitatea de studiu – trei luni din durata totală a mobilității, calculată în funcție de calendarul academic al universității gazdă, la care se adaugă grantul de transport. Grantul total va cuprinde: 3 luni x grant/luna + grant transport. La acesta se poate adăuga, dacă este cazul, grantul suplimentar pentru oportunități reduse.
- Pentru mobilitatea de plasament practic – două luni din durata totală a mobilității, la care se adaugă grantul de transport. Grantul total va cuprinde: 2 luni x grant/luna + grant transport. La acesta se poate adăuga, dacă este cazul, grantul suplimentar pentru oportunități reduse.
Calendarul concursului de selecție - OCTOMBRIE 2026
În luna Octombrie 2026 studenții Universității Transilvania din Brașov au oportunitatea de a participa la o nouă sesiune de selecție pentru mobilități Erasmus+ de lungă durată (minim 2 luni) de studiu și practică Erasmus+ care se vor derula în cadrul proiectelor KA131 și KA171 astfel:
- Mobilitate de studiu (SMS) derulată în semestrul 2 al anului universitar 2026-2027.
- Mobilitate de practică (SMT) derulată ca student în vara anului 2027.
- Mobilitate de practică (SMT) derulată ca proaspăt absolvent – pot candida studenții aflați în an terminal la nivel licență, master sau doctorat.
Etapele Concursului
I. Susținerea testării lingvistice
1 – 20 octombrie 2026: efectuarea testării lingvistice Erasmus+ pe platforma on-line OLS: https://academy.europa.eu/local/euacademy/pages/course/community-overview.php?title=learn-a-new-language
Se va susține doar de către studenții care nu pot face altfel dovada competențelor lingvistice pentru limba străină în care se va derula mobilitatea.
Se va realiza cont cu adresa de email instituțională, se efectuează testul OLS și se salvează certificatul lingvistic care va fi încărcat apoi pe portalul Erasmus+. (Scurt tutorial OLS)
II. Concursul de selecție pentru mobilități Erasmus+
- 1 – 20 octombrie 2026: depunerea on-line a dosarelor de candidatură pe portal: https://erasmus.unitbv.ro.
Logarea pe portal se va realiza doar cu detaliile contului de email personal instituțional. Toate documentele care alcătuiesc dosarul de candidatură se vor încărca pe portal. - 21 – 30 octombrie 2026: evaluarea dosarelor de candidatură și realizarea selecției de către Comisiile de Selecție, Echivalare și Recunoaștere Erasmus+ (C-SER) la nivel de facultate/ departament.
- Începând cu 31 octombrie 2026: nominalizarea studenților selectați la instituțiile gazdă de către coordonatorii Erasmus+.
- 31 octombrie 2026: transmiterea de către coordonatori la Oficiul Erasmus+ a proceselor verbale de selecție și actualizarea Portalului Erasmus+ cu rezultatele selecției.
Toate detaliile privitoare la documentele de candidatură și calendarul de selecție sunt disponibile pe site-ul universității:
https://www.unitbv.ro/studenti/erasmus/erasmus-pentru-studenti.html
Contact și Suport
Dacă întâmpinați probleme de natură tehnică în completarea cererii:
initiati o sesizare folosind ticket.unitbv.ro subiect erasmus.unitbv.ro (însoțit de un print-screen al erorii).
Întrebările de ordin administrativ se pot adresa Biroului Erasmus+:
Email: outgoing@unitbv.ro